Dictare pentru Maria (clasa a II-a B)

Greierele era nervos.
Noaptea era luminată de o lună plină galbenă ca lămâia, iarba foșnea zgomotos, așa cum numai un greiere, sau cineva similar, poate să audă, dar una peste alta părea o noapte ca oricare alta.
Cu toate astea, greierele se frecă la ochi, scutură aripile și privi scârbit cărarea enormă din iarbă care se închidea încet în urma labelor enorme ale motanului. ”Cum este posibilă atâta nesimțire ?” gândi supărat, amintindu-și somnul adânc și sperietura zdravănă pe care o trăse-se atunci când se trezise brusc, stâlcit între două pernuțe ale motanului sus-menționat, care nici măcar nu avusese bunul-simț să se oprească să-și ceară scuze.
”Tâmpitul ăsta se crede mare vânător, dar face mai mult zgomot decât o privighetoare beată” cugetă greierele. ”În fine, dacă-l prind dormind, o să-i intru în ureche și-o să-i cânt un cântecel de-al meu, să-l vedem atunci cum i se pare somnul”. Apoi, mulțumit de dulceața răzbunării viitoare, se ridică, își trosni piciorușele și sări pe primul fir de iarbă mai înalt, pregătit să-și înceapă ziua, adică noaptea, de preferință cu un concert ușor în si bemol, nu de alta, dar figurantul ăla de greiere din lotul 5, firul de iarbă 12bis, se crede mare cântăreț. ”Îi scot eu muzica din cap, negreșit” hotărâ el, acordându-și piciorușele din spate.