Cuvinte de scris

Cercevea, mahala, bască. Griuliu.
Dacă mă uit în caietul cu dictări pentru fii-mea, pot să recuperez exact starea de spirit din ziua respectivă. De unde deduc că treaba e interactivă.
Când scrie cuvinte pe care nu le folosește în mod curent, scrie mai încet, în consecință mai frumos. ”Harbuz” se prezintă cu litere egale, frumos înclinate la același unghi; ”mama” e jale. După ce termină cuvântul complicat, se mai uită odată la el ca să-l admire și dup-aia mă întreabă ce înseamnă. Se gândește puțin la el și pot să-mi imaginez cum i se formează instantaneu în cap poza cu obiectul cu pricina și tot decorul adiacent. S-ar putea ca lumea să fie mult mai bogată pentru copii și datorită încetinelii cu care scriu la început, pentru că au timp să se gândească efectiv la cuvinte și la înțelesul lor.
Cuvântul scris a schimbat fundamental lumea interioară a cititorilor de cărți. Ei sunt oameni deosebiți de ceilalți, cei care ”vizualizează” și ”aud”. Imaginea aridă a înșiruirii de semne negre pe o pagină albă obturează binefăcător informațiile vizuale și auditive  reziduale; ochiul se întoarce către înlăuntru și creează o lume paralelă interioară, asemenea înțelesului celor citite. Orice cititor compulsiv cunoaște senzația pe care o ai atunci când ridici privirea din carte și ochii se lovesc, mai mari și mai înțelegători, de ceea ce te înconjoară. Realitatea se vede mai bine de după cărți.
Acum vreo două zile am ieșit cu Maria cu bicicletele pe stradă. La colț, o mașină parcată lângă trotuar. Din partea opusă venea o mașină de școală de șoferi, cu o domniță holbată la volan. I-am spus Mariei să tragă pe dreapta, ca să nu impacientăm cucoana de la volan, iar copilul care nu e încă sigur pe bicicleta fără roți ajutătoare s-a sprijinit cu mâna de mașina parcată. Un boșorog de pe trotuarul celălalt mă admonestează :”nu vezi că poate să zgârie mașina cu ghidonu'? ai grijă ce face copilu ăla!” Am pus frumușel cricul la bicicletă, m-am dat jos și l-am invitat răstit să vină să se uite dacă mașina e zgâriată, după care l-am întrebat,ca o tâmpită, dacă e mașina lui. Bineînțeles că nu era. Cretinul ridică din umeri și dă din cap drept răspuns, adică ” las' că nu asta e important, esențial e că fătuca a respirat abraziv către mașina aia care nu e a mea sau a lu fi-miu, dar eu tot o ard pe dungă pe trotuar, nu m-am putut abține să nu-ți zic”. Plină de draci, mă răstesc disprețuitor, în timp ce încalec pe bicicletă : ” hai dom'le vezi-ți de treabă, decât să pierzi vremea pe-afară, mai bine-ai pune mâna pe-o carte!”. Am dat colțul cu bicicletele, după care m-am oprit ca să râd ca proasta de replica zdrobitoare cu cartea. Sper c-a luat-o ca pe-o înjurătură, dar mă-ndoiesc, eu așa am avut intenția, dar m-a trădat vocabularul.
Eeeeiii, boieri dumneavoastră, cam așa stau lucrurile azi. Griuliu luminos. Vreme de bască.