GDF, BRD, RSR

azi am fost la gaze, să plătesc o factură cu ceva penalizări pentru frate-meu.
dom-ne, pe mine mă înveselesc teribil experiențele astea. cred că nu suntem un popor pasibil de trăit în bună înțelegere cu marile corporații. uite cum stă treaba:
de vreun an de zile primesc facturi de la fostul Distrigaz, actual GDF Suez, printate frumos, în culori. mă cam enervează plicul, că n-are bandă de-aia să-l desfaci ușor, ca la Romtelecom, dar una peste alta, aspectul e prietenos. corporația cu pricina a făcut și un sistem de plată pe internet, în care nu contează la ce bancă ai card, plătești ușor și rapid - bravo! (menționez aici cei 2 milioane de neuroni pe care i-am pierdut încercând să plătesc o factură prin BRD internet banking, cu un card emis de respectiva BRD; dragi români, a fost supra-realist! nu se poate plăti. nimic. dacă eu vreau să donez 5 milioane din contul meu de persoană fizică (parol!) într-un cont al unui manelist miliardar care scuipă semințe din chiușapte la stop și m-a agățat cu ”ce face feteleeee, ascultă rock? hai fă că te scot la bambu sâmbătă, punem de-un parti? uite telefonu meu, te pup, pa” - de exemplu, drept mulțumire pentru zâmbetul siderat pe care mi l-am făcut cadou, uite că nu pot. BRD dorește să sun la ei la bancă, unde să-i comunic unei domnișoare la fel de fizice ca și mine, că io vreau să fac o plată din banii mei! după care respectivul cont al manelistului îmi apare -uite contu! - pe pagina mea de internet banking, alături de opțiunea ”repetare plată”. adicătelea, eu nu pot să scriu contul cu mâna mea nicăieri, dacă nu anunț telefonic(!!!) la ei înainte. de ceeeeee? care mai e internet bankingu? e mai simplu să scot 5 milioane de la bancomat și să mă duc la bambu să-i dau boului în mână, poate pică și-o votcă, ceva.)
am încheiat paranteza, că m-am enervat din nou.
deci, cu gazele. n-am avut nevoie să mă duc la ei la sediu, că am internet și card (de la BRD!) care funcționează.
doar că azi a trebuit să rezolv problema fratelui meu, așa că m-am deplasat la ei pe Mărășești ca să le dau foarte mulți bani.
acuma, dacă am o relație atât de smooth cu GDF-ul, normal că am avut așteptări foarte mari de la relația directă om-corporație. cine să vină la ei acolo să stea la coadă, în epoca internetului ? se plătește și pe la poște, cecuri și alte bănci, de ce să-i mai deranjeze pe salariații de sub impecabilele neoane din sediul nou? ei bine, cel puțin 200 de cetățeni aveau un răspuns acceptabil la întrebarea asta.
nu discut despre ceilalți 200 care stăteau nervoși la cozile de la ghișeele de informații, că ăia aveau într-adevăr probleme extrem de particulare și variate, care ar umple un roman - dau doar un exemplu prins cu urechea în timp ce așteptam la casierii : ”doamnă, mie mi-au spart niște nesimțiți de copii, că nici nu-mi vine să le spun așa, niște golani de pe stradă, geamul de la contor și vreau să vină cineva să mi-l schimbe. - depuneți o cerere, uitați formularul. - da când vine? că mi-e frică să nu se strice contoarul, dacă vin și toarnă suc în el? - hă, hă, hă, lăsați că-i mai bine așa (un alt solicitant), nu mai înregistrează! - da io nu vreau probleme dom-ne, că dup-aia vin tot ăștia de la Distrigaz și zic că io l-am stricat și mă pun să plătesc penalizări ! - n-are dreptu, doamnă (același solicitant), că ei l-a scos în stradă, ei să păzească contoaru . - nu știu când vin, că eu doar înregistrez cererea, haideți că e coada mare (cucoana de la ghișeu). - păi da, că v-ați făcut sediu nou din banii noștri, da la telefoanele și roboții ăia nu răspunde nimeni, ca să pierdem noi vremea pe-aici! - nu e vina doamnei (alt solicitant), dânsa e doar angajată! - și io sunt angajată, și ce ? să zică mai departe la șefi! - faceți dumneavoastră o reclamație și io v-o înregistrez! - cuuuum? să stau și la coada aia de la reclamații? hai cucoană că-ți bați joc de mine! - vă rog frumos, eu nu v-am vorbit așa, fac și eu ce pot, haideți, vă rog cu cererea aia!. doamna pleacă înjurând discret (adică soft, doar cu dracu) să completeze cererea, următorul solicitant trece la ghișeu, dar între timp coada mea a înaintat cu 2 metri așa că s-a dus dracului distracția. întrebare : dacă formularele tip de cereri stăteau morman la intrare, împreună cu un text tipărit mare care să specifice că nu contează cât de absurd sau ciudat e motivul cererii, asta-i procedura standard și nu necesită explicații suplimentare, nu era mai simplu? răspuns : nu! toți ar fi stat la coadă ca să întrebe în prealabil, pentru că toți au impresia că dacă vorbesc direct cu un om de la ghișeul corporației, aceasta devine brusc o ființă prietenoasă, fizică și caldă, care rezolvă pe loc problema, respectiv dă un telefon și în 3 minute apare un salariat cu un geam de contor nou-nouț care o conduce pe doamna acasă cu mașina proprietate a corporației, unde schimbă geamul, aspiră sucul din cotor, admonestează copiii, pardon, golanii și nu ia șpagă când pleacă. eu încerc să fiu un om rațional, așa că accept faptul că e imposibil să fi eficient în felul ăsta, când ai milioane de clienți - extrem de individualizați! - așa că trebuie cumva să centralizezi înainte problemele și să trimiți dup-aia un salariat care să rezolve cât mai multe dintre ele, similare pe cât posibil.
să fie foarte clar, nu-mi fac iluzii privind eficiența GDF Suez (de ce ”Suez”, un GDF Ciulnița nu s-a găsit? nu, că n-are infrastructură pentru milioanele de clienți și nici milioane de euro să dea șpăgi pe unde trebuie). dar, oricât de frustrantă ar fi procedura, nu văd de ce trebuie să te încăpățânezi să dezvolți o relație personală cu o corporație în loc să procedezi corect și să le dai în cap după ce vezi că respectiva corporație nu-și face treaba - în fine, prezumția de nevinovăție, bla-bla-bla, nervi salvați de la sinucidere etc., rahaturi de genul ăsta.
revenind la celălalt grupuscul de 200 de oameni de la casierii, jur că doar vreo 10 erau pensionari vizibili, ceilalți, dacă erau, erau pensionați pe caz de boală. mintală. o frumoasă nișă de cetățeni între 30 și 40 de ani, îmbrăcați sport de la Purna sau Adibas, sau cu geci de piele de la Big Berceni și șapcă asortată, bătând din picior impacientați că merge greu coada și fluturând o unică factură la termen pe care voiau s-o plătească aici și acum, sub lumina fluorescentă de sediu nou. plata cash, evident, cu tot măruntul adiacent de dat rest, nu știu de unde scot femeile alea atâtea monezi și bancnote să dea rest la 100 de lei, dar păreau obișnuite, au părut puțintel contrariate când am vrut să plătesc cu cardul.
coada a durat 45 de minute, plata vreo 2. experiența neprețuită!
hai România! eu nu emigrez nicăieri, că-mi plac toți românii, și ăia care fac cozi și ăia salariați la corporație. în definitiv, e ca și cum ai merge la cârciuma din sat să mai bei un coniac Unirea și să mai auzi cine pe cine înjură. satul București.