Herman van Rompuy

domnul cu pricina este primul președinte ales al UE (ca să scurtez titulatura stufoasă). La investitură a declarat că vrea :”...în funcţia sa de preşedinte al Consiliului, să se mulţumeasă doar cu un rol de facilitare a compromisurilor între statele UE.”.
Bun.
Domnia-sa este prim-ministru al Belgiei, are o carieră discretă de negociator consecvent, 62 de ani și se declară lipsit de ambiții politice. Principala calitate pe care o posedă, calitate care a înclinat hotărâtor balanța în favoarea sa pentru funcția de președinte UE, este aceea de a reuși să obțină înțelegeri dificile între parteneri dificili, după principiul auto-declarat ”o afacere din care nu câștigă decât unul dintre parteneri e o afacere proastă”.
În toată nebunia electorală a zilelor noastre, știrea a trecut aproape neobservată. La fel ca și personajul sus amintit, despre care multe voci europene susțin că e prea șters, ca politician, ca să aducă vreo contribuție notabilă din înalta funcție pe care o ocupă acum.
Întrebarea firească pe care mi-o pun, în raport cu alegerile din România, este una fundamentală : ce fel de om este necesar pentru președinție, la noi și la ei (care, de fapt, e tot la noi, doar că nimeni, în România, nu e conștient cu adevărat, încă) - o personalitate puternică, reprezentativă, capabilă să-și impună propriul program, sau un negociator încăpățânat și consecvent?
răspunsul, care te poate scoate din postura idioată de măgar al lui Buridan, stă în ceva cunoștințe esențiale de istorie. mai exact, istoria e compusă esențial din două feluri de date : nume de conducători sau nume de state; o perioadă istorică e definită ori de numele personalității care și-a pus amprenta energică asupra unui popor, ori de numele poporului condus de un conducător discret și abil. restul e nesemnificativ și pierdut la scară istorică, cam ca 150 de ani de conducere fanariotă pentru români.
Din punctul meu de vedere, nu există neapărat o condiționare de tip ”cine este necesar în condițiile date” ci mai mult o chestiune de ofertă : pe cine ai să bagi în față?
Are Uniunea Europeană un politician puternic care să reprezinte cu forță amalgamul de copii râzgâiați care nu prea vor să-și pună jucăriile la mijloc ? Poate domnul Van Rompuy să-i alinieze frumos, fără să ridice vocea la ei, ca să cânte la fel la serbarea de sfârșit de an?
Rămâne de văzut dacă mandatul domniei sale va face istorie, cât de mică, sau va fi ignorat de cei care l-au ales. Personal, cred că are șanse infime de a se face auzit în larma europeană. Mai ales că suferă, se pare, de laringită politică. Însă cred că e preferabil ca UE să-și încerce norocul în acest mod, în lipsa vocii puternice a unui președinte cu nume sonor, nu de alta, dar care ar fi acela?
Om trăi și-om vedea. La vot în turul II nu mă duc. N-am ce alege. Nu vom face istorie nici de data asta, nu e prima oară, doar că lipsa de speranță e covârșitoare.
Subiectul postului de față a fost inspirat indirect și de experiența personală cu belgienii. O s-o povestesc, că merită. De-aia am și dubii privind calitățile domnului Van Rompuy, deși recunosc că nu e cinstit