,

am uitat să scriu de paranoia. altora. m-a lovit ieri scurt și năucitor, de unde circumspecția cu privire la bloguri vs. dialog. nu poți să întrerupi reacția exagerată, poate perfect justificată, a unui om decent, cu bun simț, care nu te cunoaște.
fiind protejată de afecțiunea oamenilor de calitate din viața mea, episodul a rămas doar o nedumerire, combinată cu jenă, că m-am comportat oarecum ca gaița de la cinematograf. dar mie asta îmi stârnește râsul, eventual condescendența.
deci, așadar și prin urmare, să nu uit că oamenii sunt sensibili la propriul spațiu virtual. puțină auto-cenzură, vă rog.
deși e trist, se pare că e necesar.